Protecţia mediului, finanţare, formare.

Suntem pe piaţa consultanţei de mediu şi de management din 2008. Preocuparea noastră pentru servicii de calitate şi serviciile integrate dezvoltate de-a lungul timpului ne-au permis să fim alături de clienţii noştri în toate etapele necesare dezvoltării sau exploatării unei investiţii.

Sprijinul acordat clienţilor noştri în ceea ce priveşte protecţia mediului a fost prima noastră preocupare. De la consultanţă şi realizarea de documentaţii specifice pentru actele de reglementare necesare pentru protecţia mediului în cazul unei investiţii, până la proiecte complexe de infrastructura de mediu – reabilitare situri contaminate, sisteme integrate de management al deşeuruilor – serviciile noastre de consultanţă acoperă o gamă extrem de variată în domeniul protecţiei mediului.

În timp, ne-am dezvoltat în cadrul echipei un departament specializat în consultanţă acordată clienţilor noştri pentru management de proiect – în special scrierea şi implementarea proiectelor cu finanţare nerambursabilă (fonduri structurale – POS Mediu, POR, POSCCE, alte tipuri de finanţări UE – LIFE – , fonduri nerambursabile guvernamentale) .

Dată fiind experienţa acumulată, oferim clienţilor noştri servicii integrate pentru proiectele de mediu, de la evaluări preliminare până la accesare fonduri nerambursabile, documentaţii pentru acte de reglementare, studii de fezabilitate, proiecte şi asistenţă tehnică pe parcursul derulării investiţiilor şi postinvestiţie.